Nu de puține ori ne întrebăm care este rostul șederii noastre aici. Dacă pentru acești oameni contează prezența noastră, dar și care este continuitatea noastră locală aici.
Sâmbătă, 23 de copii au primit Taina Sfântului Botez, intrând astfel în familia Bisericii. Acesta poate fi un posibil răspuns la întrebările noastre de mai sus. Faptul că mamele vin și ne anunță că se duc să nască sau că vor avea un copil și cer să le spunem când vor mai fi botezuri este un semn că viața merge mai departe într-o direcție bună.
Cu binecuvântarea IPS Agathonicos, slujba de acum s-a desfășurat într-o atmosferă de emoție și recunoștință, în prezența părinților și a credincioșilor din comunitate. Pentru acești copii, Botezul reprezintă începutul unei vieți noi în Hristos și o chemare la lumină, credință și speranță. Pentru noi, reprezintă și o continuitate.
Evenimentul a fost nu doar o sărbătoare religioasă, ci și un semn viu al lucrării misionare care rodește în această parte a lumii. Prin efortul constant al preoților și prin implicarea comunității, centrul nostru din Kidamali continuă să fie un sprijin duhovnicesc, dar și social, comunitar pentru numeroase familii.
După slujbă, am mâncat împreună și am continuat sărbătoarea!
Cele 23 de botezuri sunt o mărturie a credinței vii și a creșterii comunității ortodoxe locale, dar și un îndemn la solidaritate și susținere pentru misiunea desfășurată aici.
