În biserica singurei mănăstiri ortodoxe din Tanzania s-a săvârșit, pentru prima dată, Sfânta Liturghie

11 Februarie 2020

Ieri, 10 februarie 2020,  s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie în biserica mănăstirii de maici din Kidamali, Tanzania. Aceasta este prima mănăstire ortodoxă din Tanzania. Liturghia a fost săvârșită de Preasfințitul Agathonikos, Episcop de Arusha și Tanzania Centrală, împreună  cu un sobor de ieromonahi din Grecia și preoți tanzanieni.

Biserica mănăstirii are hramul Sfântul Arhanghel Mihail și Sfântul Paisie Velicikovski de la Mănăstirea Neamț (România). La ridicarea bisericii au contribuit și unele mănăstiri și parohii din Arhiepiscopia Iașilor.

După oficierea slujbei s-a pus și piatra de temelie pentru ridicarea unui corp de chilii și a anexelor necesare bunei funcționări a mănăstirii. A fost o zi de mare bucurie pentru toată lumea dar, în mod special, pentru Preasfințitul Agathonikos și pentru mica obște de maici: Monahia Irina și Rasofora Sofronia din România și două surori tanzanience – Sora Tekla și Sora Maria.

Pentru ca bucuria să fie deplină, ziua, începută atât de frumos, s-a încheiat cu o agapă oferită oamenilor prezenți. O masă caldă constând din orez, fasole și carne de capră i-a făcut pe adulți și pe copii să se simtă ca în zi de mare praznic.

Donează suma pe care o dorești

GiveDoxoForm
LEI

Please ask any questions or explain anything needed to arrange for giving your donation.