Luni am fost la oraş, să facem cumpărături. E început de an şcolar şi am avut de luat multe lucruri necesare pentru şcoală şi pentru copii.
Traversând satele până în oraşul Iringa, am observat multă lume care lucra pământul - shambani - ogorul, comoara oamenilor de aici.
Sunt ploi abundente, dar oamenii sunt bucuroşi. Sezonul ploios începe, de obicei, în luna decembrie, dar a întârziat mult în acest an. Au fost nouă luni de secetă - aşa că acum, când au venit ploile, cu toții au ieşit la câmp să semene. Au plâns destul după ploaie...
Mamele din cătunul ortodox Sfântul Gheorghe, unde am construit în ultimii doi ani cele 22 de case, merg şi ele la câmp. Copiii rămân singuri acasă, iar cei mai mici sunt luați în spate, în kanga şi purtați de mame peste dealuri.
De azi, cei mai mici vor putea rămâne în sat, pentru că am construit o mică gradiniță. O casă cu două camere. În număr de peste 20, copiii vor rămâne sub supraveghere timp de aproape opt ore, cât sunt plecate mamele la câmp. Mama Neli va fi cea care va sta cu ei. Le va pregăti o masă de prânz şi îi va supraveghea până când mamele revin acasă.
S-au bucurat cu toții. Şi mamele, dar şi copiii care au descoperit în căsuța special amenajată pentru ei măsuțe şi scăunele pe măsura lor, o cameră unde pot dormi la prânz și, mai ales, jucării.
Am surprins priviri uimite şi ezitante la vederea jucăriilor. Ne aşteptam să se repeadă spre ele dar, din contră, copiii le priveau surprinşi, cu ezitare şi chiar, la început fără interes. Până când unul dintre ei a descoperit că micul autobuz din fața sa avea şi roți şi chiar se mişca pe măsuța de lemn! La fel ca dala dala care trece pe drumul prăfuit din apropierea satului lor!
