12 case au fost construite în satul Mbumi în ultimii trei ani. Aici am fost de multe ori și cu daruri pentru familiile ortodoxe. În acest mic cătun izolat am început construcția unei grădinițe după modelul celei din cătunul Sfântul Gheorghe.
Urmează să angajăm două educatoare, să dotăm grădinița cu tot ceea ce este nevoie şi să o dăm în folosință cel târziu în septembrie.
Mamele care nu vor mai trebui să ducă după ele în spate pe câmpuri copiii sunt foarte bucuroase. În sfârșit vor avea un loc unde să îi lase pe copii dar, mai ales, un loc în care aceștia să poată învăța lucruri pe măsura vârstei lor.
Donează suma pe care o dorești
GiveDoxoForm
