Cei care urmăresc îndeaproape rânduiala Bisericii din această perioadă a Postului Mare ştiu că ieri am sărbătorit o femeie specială.
O femeie îndrăzneață, curajoasă. O femeie model. Una greu de urmat în hotărâre chiar şi de către mulți bărbați. O altă Marie. A Egiptului.
Şi cei care nu urmăresc îndeaproape calendarul bisericesc o cunosc. Viața ei a fost o mirare. Ca viața multor femei de azi, despre care vorbim doar în şoaptă.
O mirare nu doar pentru că a trăit 17 ani în desfrâu ci, mai ales, pentru că a avut puterea şi smerenia de a lupta să-şi schimbe viața.
Citind despre ea, multe femei care se cred fără scăpare prind curaj. Multe femei capătă îndrăzneală către cealaltă Marie, Maica Domnului, şi, la fel ca ea, îi cer ajutorul. Fac echipă.
La fel ca a multor femei de azi, care se luptă să iasă la lumină zilnic, grea a fost viața ei în pustie.
Unele dintre noi ne luptăm să renunțăm la păcat, unele să trecem de grijile legate de ținerea casei, a copiilor, a luptei cu gândurile sau neputințele. Unele cu găsirea unui rost şi cu lupta cu noi sau, mai rău, cu lumea.
În Tanzania, grijile femeilor sunt legate de ziua de azi. Mâine nu e garantat. Mâine este în mâinile lui Mungu Bwana (Dumnezeu Preabunul).
Casă. Masă. Copii mulți.
Acum e foamete, căci încă nu s-a făcut porumbul şi azi, la mica bisericuță din satul Weru, s-au strâns, de peste dealuri, femei şi copii, pentru a sărbători pe Sfânta Maria Egipteanca - Maria Misri, cum îi spun ei. A fost hramul bisericii.
Femeile au gătit afară, la foc, la umbra florii soarelui.
La Sfânta Liturghie s-au împărtășit mici şi mari. Am făcut o procesiune în jurul bisericii, o pomenire şi am sărbătorit.
Am sărbătorit puterea de a o lua de la capăt. De a începe cu hotărâre o viață nouă, indiferent în ce stare ne aflăm unii sau alții.
Am mâncat împreună cel mai bun orez. Femeilor le-am dat acasă câte un pachet cu de toate ca să aibă, pentru o vreme, o grijă mai puțin.
