În fața culorilor pe care mulți le cunosc doar din natură sau de pe fustele mamelor, dar nu și sub formă de creioane sau carioci, cei peste 30 de copii au devenit entuziasmați: maimuțe, case, flori, frați și surori, munți și drumuri, câte un leu sau câte un autobuz au început să prindă contur pe foile albe de hârtie.
Suntem de multe ori întrebate: cum sunt copiii de acolo? Ce le place? Ce își doresc? Știu să scrie? Cu ce își ocupă timpul? Ei ce visează?
Odată, când am fost în vizită la Mateo, unul din massaii de vază ai tribului de la Ipwasi, am intrat în casa lor. Nu mai fusesem din urmă cu un an.
Matteo si Esta au trei copii acum, dar mult timp s-au rugat la Mungu Bwana – Domnul, să le dăruiască copii. Nicodim, cel mai mare dintre ei, este acum în clasa întâi. Când am intrat în casa lor mică, de lut, așezându-ne pe scaunele mici cu trei picioare, în camera care servește pe post de „sufragerie”, în semi-întunericul încăperii, am zărit niște urme pe perete. Uitându-ne cu atenție, am început să descifrăm ceea ce „spuneau” urmele trasate cu o piatra ascuțită pe peretele de lut. Fiecare perete al încăperii devenise o mare foaie de hârtie care spunea o poveste. O girafă își întindea gâtul lung și se uita semeață către peretele alăturat, unde se afla desenat un autobuz mare, încăpător și plin, așa cum sunt aici toate dala-dala, aceste autobuze suprapline cu oameni, povești și, adesea, găini sau capre. Rotindu-ne privirea, am văzut desenat ceva extraordinar: un duș și un copil care făcea duș. M-am întrebat unde a văzut Nicodim un duș, căci în cătunul lor apă nu este, merg femeile să ia apă de la patru kilometri, de la primul puț.
Foile de hârtie aici sunt prețioase, așa că pereții pot fi imense foi de hârtie pentru a așterne povești și vise.
Având în minte expoziția aceasta care ne-a demonstrat că nu sunt diferențe între copii – oriunde ar fi toți visează și nu se opresc din vise în fața lipsurilor – am cumpărat de la oraș creioane colorate, carioci și foi de hârtie și azi, la noi la centru, a fost mare bucurie!
În fața culorilor pe care mulți le cunosc doar din natură sau de pe fustele mamelor, dar nu și sub formă de creioane sau carioci, cei peste 30 de copii au devenit entuziasmați: maimuțe, case, flori, frați și surori, munți și drumuri, câte un leu sau câte un autobuz au început să prindă contur pe foile albe de hârtie.
O explozie de râsete și mirare a inundat sala noastră de clasă. Emoțiile erau mari. Copiii se uitau cu mirare unii la alții, să vadă cum își pun prietenii lor povestea pe hârtie. Andrei a venit curajos la Maica Irina și i-a spus că vrea să Îl facă pe Domnul, să îi aducă o icoană ca inspirație. Atent, uitându-se când la icoana Mântuitorului, când la urma lăsată de creion, Andrei ne-a uimit cu ceea ce a reușit să realizeze. Bineînțeles, la final toți au fost premiați și am organizat o expoziție.
Copiii noștri sunt la fel ca toți copiii lumii acesteia: bucuroși, creativi, plini de surprize și de dragoste, cu multe daruri nedescoperite, cu vise, cu dorințe care, de multe ori, țin de oamenii mari. Ei sunt cei care, prin inocență, pot realiza ceea ce mulți dintre adulți nu mai au curajul.
