Bolile, lipsurile, suferința, moartea, neputința sau incapacitatea de a identifica resurse de supraviețuire ori de împlinire a unor visuri – care în lumea noastră nu sunt altceva decât normalul –, fac adesea subiectul articolelor pe care le primiți din partea noastră.
De multe ori, în discuțiile cu unii dintre dumneavoastră – donatorii și prietenii noștri, primim întrebarea: dincolo de suferință, este și ceva frumos acolo?
În mod paradoxal, în contrabalans cu tot răul, suferința sau nedreptatea pe care o simțim aici, la fiecare pas vedem lucruri frumoase și binecuvântări. Trăim într-o lume în care lumina, culorile, liniștea și armonia adesea se împletesc surprinzător cu modul în care oamenii de aici înțeleg sau văd viața.
Și totuși, ce e frumos aici?
Oamenii – chipuri de femei, copiii sau tineri, despre care ai putea spune că nu cunosc niciun rău sau că nu pot fi atinși de lipsuri și durere, la care se adaugă relațiile dintre ei. O rețea de sprijin, de apropiere, de suport se țese între ei. Faptul că aici, la o înmormântare merge tot satul, faptul că nașterea oricărui copil este primită cu dragoste, faptul că niciun copil nu e abandonat chiar dacă e orfan – este preluat de vecine, mătuși sau femei în vârstă, care îi cresc într-o normalitate fără încordare, ceartă sau frică.
Înțelegerea lor simplă a vieții și a credinței și faptul că în orice situație reușesc să se bucure dansând, cântând.
Mai sunt și maassaii. Ei sunt aproape o altă categorie de oameni – cu legi proprii și înțelegere diferită a vieții și a universului, a soarelui și a lunii, a modului în care lumea își trăiește ritmul. Încă încercăm să înțelegem cum se raportează ei la animale și copiii, la femei și la legilor lor ancestrale. Mereu surprinzători – prin reacții și port, prin forța pe care o degajă și prin independență.
Natura și bogăția pământului – flori și fructe exotice despre care am auzit doar în povești și cu care până acum nu ne-am întâlnit. Avocado și copaci falnici, precum stejarii seculari din care atârnă fructe de mango, papaya și rodii, fructul pasiunii sau banane.
Acum 70 de ani, locul în care ne aflăm noi azi era unul sălbatic. Câteva familii de tineri greci și ciprioți au venit aici, mânați de greutăți și de dorința de a reuși. Au făcut aici primele ferme, au învățat oamenii să trăiască, au construit biserici și școli. Elefanții, leii, antilopele și celelalte animale, care atunci erau peste tot prin sat, azi se găsesc în parcul național Ruaha, la două ore și jumătate de noi, într-un spațiu care aduce aminte de începutul lumii. Doar liniște, armonie și respect față de ceea ce a făcut Dumnezeu. Dumnezeu Preabunul. Se simte discret prezența Lui în toate. În fapte, în oameni și tot ceea ce ne încojoară. Înțeleg cu toții că toate sunt în mâna Lui și El este Cel ce a creat totul cu înțelepciune.
