Pe Edita o știm de acum 11 ani. Era încă un copil pe atunci, dar nu a lipsit nicio zi din incinta Bisericii, a Centrului Misionar.
Când a mai crescut, a început să ajute la curățenie în biserică, a ajutat la pregătitul laptelui pentru copii în fiecare seară, după vecernie, și chiar a început să cânte slujba vecerniei. Prinsese drag, se descurca bine.
Anul acesta nu am mai văzut-o.
Am gândit că a început studiile la liceu pe undeva, stând la rude, așa cum fac majoritatea copiilor ai căror părinți nu-și pot permite uniforma și rechizitele pentru copiii lor.
Sâmbăta trecută am fost într-un sat vecin, Magubile, aftat cam la 8 km de Kidamali, pentru a ne întâlni cu tinerii de la Liceul de acolo - liceu construit de către biserica ortodoxă în urmă cu 12-13 ani.
Între cei peste 600 de copiii am întâlnit-o pe sora Editei, care ne-a spus ultimele veşti despre prietena noastră.
Edita mai are 5 frați. Tată nu au. Ainulu, una dintre surorile ei, are deja un copil mic, şi asta înainte de a termina liceul. Așa că mama, neavând cum să se descurce cu toți copiii, 6 la număr, nu a mai trimis-o la scoală pe Edita, deși anul școlar a început în ianuarie.
Renunţarea la vis din lipsa banilor este foarte întâlnită aici...
Am simțit că trebuie să facem ceva pentru Edita, ea fiind ca unul dintre copiii noștri adoptivi.
Asa că, a doua zi am început să cumpărăm cele necesare pentru şcoală și, mai mult decât atât, prin bunavoința dumneavoastră, a donatorilor, am decis să plătim taxele şcolare la liceu cu internat.
Taxa este de 200 euro pe an, mâncare și dormit, plus uniformă, caiete, rechizite, saltea, pătură, cearșafuri etc.
Edita este acum fericită! Iar noi suntem bucuroşi că, pe lângă continuarea studiilor, acum are cel puțin un pat unde să doarmă și o mâncare caldă - chiar dacă nu mereu îndestulătoare.
