Când le vezi de departe, cu formele lor masive dar calde, îmblânzite de ploile de iarnă, par uriaşi pietrificați.
În limba tribului Wahehe, Igangidungu înseamnă „pietrele roşii”. Satul şi-a luat numele de la aceşti coloşi de piatră la adăpostul cărora vezi, câteodată, ridicată câte o casă.
Aici, în Taborul regiunii Iringa, cum ne place nouă să îl numim, la biserica cu hramul Schimbării la Față a Domnului am fost noi ieri, la Sfânta Liturghie.
Drumul de pământ şerpuieşte printre stânci şi pietre parcă picate din cer. E drum lung de la noi, din Kidamali, până pe vârf de cer, printre pietre – aşa că am plecat de dimineață.
Ajunşi în sat, am participat împreună cu sătenii la Sfânta Liturghie, apoi am avut slujba parastasului, după care a urmat mult așteptata agapă.
Ajungem rar aici, aşa că am venit pregătiți şi cu daruri pentru şcolari: ghiozdane, caiete, pixuri, biscuiți, dar şi câte un pachet cu alimente: orez , zahăr şi ulei pentru mamele care (mai ales în perioada asta) nu ştiu ce să mai pună pe masă.
Când am plecat de la biserică, ei încă mai erau acolo, potrivindu-și pe piept crucea primită în dar în Duminica Sfintei Cruci.
