Stânci apar de unde nu te aştepţi şi te surprind cu frumusețea formelor lor. Cum o fi să faci drumul de 8 Kilometri spre școală cu burta goală, dimineața la 5.30, prin ploaie? Alung gândul acesta!...
Indicatorul arată spre şcoala Dimitrios, aflată la doar 3 kilometri de satul nostru. Liceul, unul dintre primele obiective realizate de către episcopul Dimitrie când a ajuns aici, este un complex de clădiri fără etaj, cu o curte interioară unde, în mijloc, legat de arborele de accacia, stă prinsă o jantă de maşină pe post de… „clopoțel”. Elevul de serviciu vine şi cu un fier bate de pauză. Şi se aude, nu e problemă. Şi e şi disciplină totală.
670 de perechi de ochi ne privesc de pe geamurile înguste. Un grup e în curte. Toți sunt curioși. Suntem, oricum, o apariție! Surprind privirea mirată a unei fete pe picioarele mele albe. Ceva nemaivăzut. În inima ei ar vrea să pună mâna pe mine. Ştiu, pentru că toţi copiii vor să mă atingă. Niciodată nu am fost atât de conştientă de culoarea pielii mele şi de frumusețea (îmi vine să râd) părului meu, pe care toți copiii vor să pună mâna.
Elevii din fața mea sunt impecabil îmbrăcaţi, cu uniformele specifice liceului – unele sunt ponosite, dar curate – şi nu par obosiți, deși majoritatea pleacă de acasă dimineața la ora 5.30, ca să ajungă la şcoală. E 16.30 şi mai au de stat. În Tanzania, elevii au îndatoriri clare: ei fac curat în curte, au program la câmp şi zile când, în afară de caiete, aduc la şcoală și sapa. O să vă povestesc şi despre asta.
Şi ştiţi cum e în curte? „Lingi mac”, cum ar spune mama – dacă vă este cunoscută expresia.
Avem 17 biciclete (mulțumesc, prieteni!) şi azi am decis să mergem peste munte, până la sora Maria, în sat. La ea în sat sunt cinici tineri care vin la Dimitrios, la liceu, 8 km peste munte pe jos. Zilnic. Am hotărât să îi căutăm la şcoală, înainte de a-i căuta acasă.
Am găsit zece poveşti minunate ale unor tineri care traversează muntele, doi dintre ei tocmai din satul Ilala Simba – adică de acolo unde doarme leul! – ca să ajungă la şcoală!
Cu primele cinci biciclete în maşină, plecăm până la Ibogo, satul sorei Maria! 8 km, zici? Mergem deja de 10 km prin munte, pe drumul şerpuit, şi încă nu am ajuns. Am înțeles că aici timpul, oamenii, mâncarea au un alt sens. Dar... şi kilometrii sunt altfel?!
Peisajul este superb! Când îl vezi din jeep-ul off road şi eşti sătul, e chiar „prea deosebit” – un dar pentru inimă şi suflet. Stânci apar de unde nu te aştepţi şi te surprind cu frumusețea formelor lor. Cum o fi să faci drumul cu burta goală, dimineața la 5.30, prin ploaie? Alung gândul acesta!...
Dacă vreodată m-aş muta în Tanzania, aici ar fi. În Ibogo să mă căutaţi! Se văd trei straturi de munţi în jur. Oamenii au pus fasole şi porumb pe creste cocoțate. Sunt gospodari. Au case mici de lut şi unii chiar de cărămidă. Îşi trimit copiii la şcoală şi nădăjduiesc la mai bine. E mare efort să trimiți un copil la şcoală.
Bicicletele au devenit vedete alături de noi! Sau noi, alături de ele! Plec din Ibogo fericită. Inima mea e plină. Mă duc să o deșart!
