Astăzi, 27 iulie, am vizitat Parohia din satul Ilalasimba (locul în care dorm leii), cu ocazia sărbătoririi hramului: Sfântul Mare Mucenic, doctor fără de arginți, Pantelimon. Ne-am bucurat văzând strădania sătenilor de a pregăti biserica pentru sărbătoare. Credincioșii au împodobit cu flori icoanele, iar aceste flori nu sunt ușor de procurat.
S-a săvârșit Sfânta Liturghie, apoi a fost organizată o procesiune cu icoana Sfântului Pantelimon în jurul bisericii. Copiii au primit rechizite școlare, iar adulții au primit pachete cu alimente.
Donează suma pe care o dorești
GiveDoxoForm