O casă, o nouă viață. 20 de case, 100 de vieți noi!

23 Noiembrie 2020

Cu ajutorul dumneavoastră am reușit ca, în anul care se apropie de sfârșit, să construim 20 de case în satele Kidamali, Nyamihuu, Ipwasi, Nyamahana, Mapogoro, Makongati. Dintre acestea, 12 case au fost din cărămidă cu trei sau patru camere, bucătărie atașată la casă și un grup sanitar. Patru case le-am construit din lut cu acoperiș din tablă, iar ultimele patru case au fost case  tradiționale de massai, cu acoperiș de paie.

Alături de activitățile care au avut drept scop construirea de fântâni sau aducțiuni de apă și oferirea celor necesare copiilor din satul nostru sau din regiune, pentru ca aceștia să poată merge la școală, în anul acesta ne-am concentrat foarte mult atenția și pe construirea unui cămin pentru familiile cele mai nevoiașe pe care le-am cunoscut.

Am ales acele familii care, de cele mai multe ori, nu aveau absolut nimic: femei rămase văduve cu câte cinci sau șapte copii, familii tinere fără părinți care să îi sprijine, familii care stăteau în chirie prin câte o anexă a unei case și primeau ceva hrană de pomană atunci când nu găseau nimic de lucru.

Cu ajutorul dumneavoastră am reușit ca, în anul care se apropie de sfârșit, să construim 20 de case în satele Kidamali, Nyamihuu, Ipwasi, Nyamahana, Mapogoro, Makongati. Dintre acestea, 12 case au fost din cărămidă cu trei sau patru camere, bucătărie atașată la casă și un grup sanitar. Patru case le-am construit din lut cu acoperiș din tablă, iar ultimele patru case au fost case tradiționale de massai, cu acoperiș de paie.

O casă din cărămidă acoperită cu tablă, uși, geamuri și chiar câteva articole de mobilier (paturi, masă) ajunge la 1500 euro, iar terenul costă 200 de euro. O casă de lut, dar acoperită cu tablă, costă în jur de 750 euro – ca să aibă uși, ferestre și un pat cu saltea. O casă din nuiele umplute cu pământ și acoperită cu paie, casă tipică familiilor de massai, ajunge la 200 euro, dar paiele trebuie schimbate anual. Dacă socotim, cu o medie de 20.400 de euro am reușit, în acest an, să construim toate aceste case.

Astfel, 20 de familii – adică mai bine de 100 de suflete – și-au găsit nu doar un adăpost ci, credem noi, au putut să înceapă o nouă viață. Gândul ne-a fost ca, în unele cazuri, nu doar să construim casa și să o mobilăm, dar și să achiziționăm terenul pe care este construită și chiar mai mult – pentru ca familia să poată începe o mică activitate agricolă din care să se întrețină. 

V-am împărtășit în acest an povestea mamei Goudi sau a lui Sadiki și a familiei lui, a Nemei și a lui Nicolae, dar și a lui Upendo și a celor șapte copiii ai săi, povestea văduvei Mariam și a celor șapte copiii ai ei. Sunt doar unii dintre cei pe care i-am sprijinit în acest an și care acum au un acoperiș deasupra capului.

Această lucrare a noastră continuă și acum, când avem în lucru o casă pentru Pr. Marcu din Ugwachanya. În fotografie se poate vedea ce a mai rămas din casa de lut în care acesta locuia cu preoteasa și cei patru copii. Pentru că Părintelui Marcu i-au murit la naștere ultimii copilași, gemeni, iar în timpul acesta au rămas și fără casă, am decis să ajută. Sperăm să fie casa părintelui cea cu numărul 21 din acest an!

Mulțumim tuturor celor care și-au dorit să ne fie alături pentru a reuși să continuăm acest gând al nostru care a demarat acum câțiva ani, acela de a oferi un acoperiș deasupra capului familiilor din jurul nostru, celor mai încercate. Ceea ce am reușit să facem se datorează dumneavoastră tuturor și dăm Slavă lui Dumnezeu pentru aceasta!

Donează suma pe care o dorești

GiveDoxoForm
LEI

Please ask any questions or explain anything needed to arrange for giving your donation.