O grădiniță în cătunul Sfântului Gheorghe

24 August 2023

Acum trei ani, când am cumpărat aici primul teren, cât te uitai cu ochii în fața ta erau doar un câmp de porumb sau pământ nelucrat, roșu și arid.

Astăzi sunt aici, în cătunul Sfântului Gheorghe, căci așa am numit acest loc, 22 de case construite de noi în care locuiesc tot atâtea familii, fiecare cu povestea sa. Am scrie poveștile triste, dar cu final fericit, ale mamelor care locuiesc aici.

Sub oblăduirea Sfântului Gheorghe, mai bine de 100 de copiii trăiesc în aceste case. Pentru unii avem burse școlare ca să meargă la școala primară sau liceu, pentru alții am terminat acum o nouă clădire - la care lucrăm de mai bine de două luni.

Noua grădiniță din cătunul Sfântului Gheorghe, la care merg 20 de copii cu vârsta între 4-6 ani, a fost inaugurată.

Copiii au o educatoare, cărți, caiete, bănci, scaune pentru fiecare, materiale didactice și la prânz mănâncă aici. Ştim că nu vedeți nimic extraordinar în aceasta, dar este! 

Au chiar și uniforme! Fiecare copil a primit la inaugurare un dar și ne-am bucurat să vedem că ei deja numără până la 50 și știu unele lucruri.

Dacă la început ideea de a face aici o grădiniță a venit din dorința de a le ajuta pe mame să lase undeva copiii mici când merg la câmp, în timp am înțeles că este nevoie să ajutăm mai mult, mai concret și mai organizat, așa că am făcut toate aceste lucruri cu ajutorul dumneavoastră, donatorii noștri!

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul acestui cătun, să ne fie tuturor de ajutor să biruim în toate!

Donează suma pe care o dorești

GiveDoxoForm
LEI

Please ask any questions or explain anything needed to arrange for giving your donation.