Uau! Ce sunt astea, mamă?
Tacâmuri! Vă plac? Din inox! Sunt frumoase, nu? Uite ce flori frumoase pe lingurița asta, nu știu cum le fac! Mai fac și ai noștri, face și taică-tu la strung, da’ nu iese așa, asta e ceva special! Pentru voi! Zestre!! Am luat trei seturi, să fie pentru fiecare! De la moldoveni! Nu găsești așa ceva, sunt din Rusia!!
Mă uit la mama care era fericită. Ne pregătea pentru viață. Ce importanță mai avea că sora mea cea mare avea cam treisprezece ani și cea mică șase, ea ne cumpărase tacâmuri frumoase de inox, din Rusia, ca zestre. Așa au urmat și alte episoade de entuziasm euforic: pături, plăpumi, covoare de la bunica.
Aici, nici păturile, nici tacâmurile nu fac zestrea, ci capra sau vaca. Și noi, când putem, îndeosebi atunci când se fac botezuri, dăruim celui botezat o capră.
Într-o zi mi-a scris o prietenă care știa că sunt aici și mi-a spus:
“Auzi, eu stau la Paris... O să fie greu să iau un apartament sau să fac ceva semnificativ pentru copiii mei, ceva care să le fie ca o zestre, ca un viitor, ca un zid. Bine că sunt studenți, o să-și facă viața lor! Hai să iau o vacă! La noi la țară, dacă aveai o vacă, o vită, cum îi spunea bunica, erai salvat. Văd că așa e și acolo. E ca o zestre, e un început, e o piatră de hotar. Vă trimit bani să luați o vacă și să o dați voi cui are nevoie, cuiva care să își poată începe viața, așa, ca și copiii mei, să aibă un viitor!”
Mihail are 16 ani. Este massai din tribul de la Ipwasi. El nu are nici vacă, nici casă. Stă cu bibi, adică cu bunica lui, alături de gospodăria lui Matteo, unchiul său. Massaii stau grupați, între neamuri, pentru a-și sări în ajutor și a fi alături unii de alții și la bine și la greu. Cum era și în satele noastre, stăteau toți de aceleași neam, dacă se putea, pe aceeași vale, pentru a vedea de gospodării și pentru a-și purta de grijă.
De împărțit, ei nu au ce și nici de invidiat nu au ce să se invidieze. Toți au case mici de lut, cu un soi de hol la intrare unde fac și mâncarea la foc de pirostrii și din care intri în una sau poate două camere, depinde ce posibilități a avut proprietarul, dacă a avut vreo trei capre pe care să le vândă pentru a mai face o cameră. De vreo doi ani i-au mai ajutat maicile să își acopere casele cu tablă, dar de obicei sunt acoperite cu paie. Cei mai mulți nu au pat. O piele de vacă pe care e așezată o subțire pătură de lână tradițională e patul, iar o sfoară care trece dintr-o parte în alta a camerei și pe care stau două bucăți de kanga, materialul lor tradițional, este șifonierul. Unii nu au nici ferestre. Dar, rar, cineva mi-a prezentat, cu atâta bucurie, entuziasm, mândrie și lumină pe față, casa ei, așa cum a făcut-o bibi.
La 16 ani, dacă ești băiat massai, începi să te pregătești pentru viață. Și, dacă ai o vacă de care dacă te îngrijești, care la anul poate avea un vițel, e posibil ca, atunci când ai nouăsprezece sau douăzeci de ani și te îndrăgostești și vrei să îți iei o soție dintr-un alt trib, să conteze și că ai trei sau patru vaci, căci, la massai, mirele dă în dar ceva familiei fetei. Și poți vinde două vaci și să îți faci o căsuță. Și, dacă ai vacă, ai și ce mânca.
L-am chemat la noi pe Mihail și pe unchiul său Matteo și i-am dat banii de vacă.
Am văzut atunci, în ochii lui Mihail, aceeași strălucire ca în ochii mamei mele în fața tacâmurile de inox. O siguranță împletită cu bucurie, mirare, încredere pentru viitor și dragoste multă. A vrut să o vadă pe prietena mea. I-am arătat și copiii ei, studenții de la Paris, pricina pietrei sale de hotar. Am simțit-o ca pe o înfrățire.
Așa suntem noi, oamenii, cea mai mare zestre a noastră este gândul la celălalt.
Doar să ne dăm seama. Eu, dacă fac o verificare, din viața mea de până acum, când am început, măcar puțin, să mă gândesc la celălalt și să dăruiesc puțin, am început să primesc însutit. Tot mama avea o vorbă, care, aici, în Tanzania, se adeverește: „Dumnezeu cel mult întârzie, dar de uitat nu uită niciodată ce îți trebuie!” Și trimite de unde nu te aștepți. Așa să trimită tuturor, ce vă este de folos!
Indiferent de unde sunteți: din Franța, din satele și orașele din România, din Marea Britanie, Germania, Cipru, Belgia, Italia, din America și de oriunde, vă mulțumim că ne dăruiți capre și vaci, acoperișuri de case, uniforme, caiete, baisichele, orez și cărămizi, case și ferestre, în încercarea de a face o zestre unora, cărora doar Domnul le-a făcut un singur dar: viața.
