A fost o ploaie cum nu am mai văzut şi auzit până acum! O ploaie cu zgomot, cu putere, ca o larmă mare însoțită de şuvoiuri de apă multă.
Descopăr însă că e loc de toată apa chiar dacă, văzută de sus, din avion, în unele zone, țara pare că bălteşte...
A trecut ploaia şi s-a lăsat o pace peste toate. Aşa e şi în viață... mă gândesc. Ploaia asta a fost ca o întâmplare din aceea în care, dacă te bagi, rişti să pierzi totul - îndeosebi, liniştea. Riști să ieşi vătămat.
Starețul Tadei spunea că întâmplările curg pe făgaşul lor, iar noi ne încâlcim în ele, ne amestecăm acolo unde nu ne trebuie. Acolo unde Domnul îngăduie, întâmplarea îşi urmează cursul ei. Dacã am dobândit deja pacea lăuntrică, întâmplarea va trece pe lângă noi şi nu ne va atinge. Însă, dacă vom lua parte la ea, vom suferi.
Doi se ceartă şi tu te implici. Dacă laşi ploaia să treacă precum un firesc, la fel ca unele întâmplări din viață, observi că aceasta se duce, îşi urmează cursul, e absorbită. Fără agitație. Dar cât de târziu în viață şi după câte întâmplări ne dăm seama că toate trec?
După o călătorie lungă - dar frumoasă, am ajuns azi la casa noastră din centrul Misionar Ortodox din Kidamali.
În Tanzania e sezonul ploilor. Pentru natură, timp de acumulare pentru vremea în care ploaia nu va mai atinge pământul poate chiar şi şase luni. Iar pentru oameni, prilej de meditație.
Ploaia a fost o întâmpinare. Ca atunci când aştepți pe cineva drag şi pregăteşti tot ce ai mai bun! Ca şi la noi, şi aici ploaia este un dar. Trebuie doar primit.
