Traversam satul, cu toți oamenii după noi, care cântau, dansau și cu preotul în fața noastră care îi conducea cu veselie către cimitir.
În mintea mea era prea multă zarvă și veselie pentru o pomenire. Aveam însă să înțeleg că prin dans și muzică își exprimă ei și bucuria și tristețea. Inima lor este croită diferit.
Eram în prima mea vizită în satul Kipera, acum doisprezece ani. Am fost atenționați să fim precauți pentru că, se știa că mai bine de jumătate de sat are SIDA.
De altfel, drumul nostru la cimitir era pentru a face o pomenire pentru o mamă care murise de această boală.
Aici, dacă devii mamă numele tău e uitat. Devii „mama Elpida” dacă ai dat naștere Elpidei.
În toți acești ani eu am revenit la Kipera doar odată după pomenirea „mamei Elpida”.
Ieri a fost a treia oară când am revenit aici și am purtat în gând pe copila care, atunci când s-a născut dintr-o mamă bolnavă, a devenit o rază de lumina pentru mama ei adoptivă, care a reușit să o salveze înfiind-o, asigurându-se că, încă de la naștere, nu se va infecta cu virusul HIV și luând-o cu ea în Grecia.
Părintele Ioan (Johny) și parohia cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena sunt și ei, acum, o rază de lumină pentru toți oamenii care își duc viața în Kipera. Icoanele erau împodobite ca de hram, femeile gătite în rochiile lor tradiționale, iar corul de copii, puternic în cântare, ne-au întâmpinat cu bucurie.
După Sfânta Liturghie, am făcut o pomenire și am oferit de mâncare tuturor celor prezenți, realizând încă odată cât de important este să nu treci nepăsător pe lângă acești oameni, care își poartă discret greutățile.
Fiecare din noi se naște pentru a deveni o rază de lumină.
Să ne străduim să luminăm.
