Un bleu curat, cu floricele mici, albe, imprimate ici, colo. Un material vechi, simplu, curat, din alt veac. Flori povestitoare.
Din el, o rochie care mi-ar fi ajuns până la genunchi dacă aş fi încercat-o.
N-am avut niciodată permis de liberă trecere prin dulapurile ei, dar nu mă aşteptam tocmai la aşa o comoară.
- Îți place?
- E frumoasă!
- Rochia mea de mireasă! Cel mai frumos material. Adus din oraş! Era foamete, nu se găsea nimic, d-apoi materiale de rochii. Te măritai cu ce aveai. Dar eu am vrut o rochie nouă! Ce dacă era albastră cu flori albe?! Aveam 16 ani, bunel-tu 18! Ne-am luat şi el a plecat la război! S-a întors după 5 ani de lagăr la ruşi! Dar s-a întors!
Am deschis ochii mari de uimire:
- Păi, e scurtă!
- Acum e scurtă! A fost lungă, dar când s-a născut taică-tu eram săraci tare şi tot foamete era. I-am făcut o cămăşuță frumoasă din poale, că el avea ochi albaştri şi se potrivea. Şi am păstrat şi rochia!
Pe aici, cerul are aceeaşi culoare ca rochia de mireasă a bunicii mele.
Azi, femeile au venit la biserică cu hainele de duminică. Nu contează ce război a trecut peste ele, ce necaz au avut de înfruntat peste săptămână.
Din materialele lor viu colorate, numite kanga, care se transformă dintr-un soi de pelerină în marsupiu de ținut copilul, te aştepți să coboare câte un elefant sau să prindă aripi un fluture mare, colorat. Sunt toate în armonie cu frunzele verzi de banan, florile de rodie sau hibiscus ce sunt acum în floare.
Ieri, copiii au împletit cruci din frunze de palmier, pe care azi Părintele Cosma ni le-a împărțit tuturor.
Peste tot, parcă, s-ar fi stropit în aer cu suspans şi bucurie - Domnul, Mungu Bwana, intă în Ierusalim! El a fost ca ei. Şi lor le e greu. Şi Lui i-a fost.
Mergând spre biserică, am zărit înflorită prin beton o floare care mi-a adus aminte de rochia bleu de mireasă.
Oriunde am fi, oricâte greutăți, trădări, dezamăgiri sau războaie am trăi, să avem puterea să înflorim, chiar şi prin beton, spre Lumină!
