Spitalul Sfântul Nicolae – locul în care malaria și tifosul nu mai sunt boli mortale

5 Noiembrie 2020

Cu ajutorul donațiilor de pe site, în acest an am plătit tratamentul de malarie și tifos pentru aproape 500 de persoane, dar și transportul acestora către spital. Deși poate nu vă pare mare lucru, sprijinul dumneavoastră a salvat viața multora. Căci, din păcate, aici malaria și tifosul sunt boli de care încă se moare. 

La fel ca fiecare, ne facem socotelile și planurile de seara pentru a doua zi – și sperăm ca Dumnezeu să ajute și să se împlinească cele de folos. Aici, unde timpul este relativ iar mijloacele de a acționa asemenea, unde lucrurile de multe ori nu ne sunt la îndemână – adesea planurile se schimbă. Apar mulți oameni la ușa centrului nostru. Ei au diverse nevoi și atunci nu mai primează planurile, ci doar ceea ce putem face concret pentru a ajuta. Mulți oameni sunt bolnavi sau multora li s-au îmbolnăvit copiii peste noapte.

Lipsa condițiilor de igienă – dar și a apei! – face ca, de multe ori, să apară boala. Deși există un tratament minim, acesta presupune costuri pe care mulți nu și le permit.

Adesea am fost puși în situația de a fi pe post de asistente medicale, de a da oamenilor bani pentru a merge în cel mai apropiat dispensar aflat la 35 de kilometri distanță sau de a le plăti rețetele medicale primite de la medicii din oraș.

Acum avem o speranță în plus și noi, și cei din împrejurimi. Preasfințitul Agathonic s-a îngrijit ca aici, în cadrul Centrului Misionar, să se construiască Spitalul Sfântul Nicolae.

Astfel, acum pot veni aici oamenii din toată regiunea. În cadrul spitalului lucrează un doctor permanent și avem două asistente medicale care au program de luni până sâmbătă. De asemenea, există și un laborator de analize. Tifosul și malaria pot fi diagnosticate la timp și ulterior poate fi administrat tratamentul medicamentos aferent.

Cu ajutorul donațiilor de pe site, în acest an am plătit tratamentul de malarie și tifos pentru aproape 500 de persoane, dar și transportul acestora către spital. Deși poate nu vă pare mare lucru, sprijinul dumneavoastră a salvat viața multora. Căci, din păcate, aici malaria și tifosul sunt boli de care încă se moare.

Prezența cadrelor medicale și a unor dotări minime în cadrul centrului nostru misionar care să asigure îngrijiri primare celor care ni se adresează este o mare bucurie pentru noi. De aceea, dorim să mulțumim tuturor celor care ați donat în acest an și care ați creat astfel posibilitatea de a înfăptui binele.

Donează suma pe care o dorești

GiveDoxoForm
LEI

Please ask any questions or explain anything needed to arrange for giving your donation.