Astăzi vă facem cunoștință cu Steven, Anastasia și Augustino. Se numără printre primii liceeni care, cu sprijinul dumneavoastră, vor primi bursa școlară pentru primul an de liceu.
Este greu să faci o alegere atunci când vrei să ajuți pe cineva să meargă la școală, atunci când te afli într-un sat din Africa și aproape toți copiii au nevoie de ajutor pentru a putea să meargă măcar la Școala generală. Așa că, au prioritate cei care au cel mai mult nevoie de sprijin din toate punctele de vedere – copiii orfani. Orfani de un părinte sau orfani de ambii părinți. Iar în Tanzania sunt foarte mulți copii orfani care, de cele mai multe ori, sunt nevoiți să trăiască singuri, să meargă la sapă sau să facă alte treburi pentru a câștiga nu o bucată de pâine, căci cei mai mulți nu au gustat niciodată pâinea (au descoperit gustul pâinii prin bucata de anafură pe care o primesc duminica la biserică), ci puțină mămăligă (ugali) cu sos de verdeață (aceasta fiind mâncarea obișnuită în orice casă).
Orfani sunt și cei trei copii pe care îi puteți vedea în fotografii. Sunt toți de aici din sat și sunt ortodocși. Îi cunoaștem destul de bine. Au crescut sub ochii noștri și la biserică au găsit și haine, și mâncare, și uniforme, și taxele școlare, așa încât au putut termina, deloc ușor, cursurile Școlii Primare.
În urmă cu două săptămâni i-am văzut venind de la câmp cu sapa pe umăr, în timp ce ar fi trebuit să fie la școală. Nu ne-a fost greu să ghicim motivul pentru care nu sunt încă la cursuri. Pe timpul vacanței nu au reușit să strângă banii necesari pentru a se înscrie în primul an de liceu. Erau triști. Dar tristețea a dispărut de îndată când au aflat că o să primească ajutor și anul acesta. Bucuria o puteți citi singuri în ochii lor, atunci când s-au văzut îmbrăcați iar în uniforme școlare, de data aceasta uniformă de liceu, având alte culori.
Steven (Ștefan, cum îi spunem noi) este crescut de o mamă singură. Era prea mic atunci când tatăl său a murit și nu și-l amintește. Mai are două surori mai mici decât el, Serafima și Ana. Locuiesc împreună cu mama lor într-o singură cameră închiriată. Camera este întunecoasă și mică, dar inima lor este mare. Așa de mare încât, atunci când Augustino a fost abandonat de mama lui imediat după naștere, mama lui Steven l-a luat și pe el în grijă și l-a crescut alături de copiii ei. Mama lui Augustino nu a mai apărut niciodată. Despre tată nu știe nimeni nimic. Se poate spune că Augustino e unul dintre orfanii de ambii părinți. Mama lor merge zilnic la sapă pe plantația de porumb sau de tutun, ca să le poată asigura ceva de mâncare... Atunci când mama lor a hotărât să se boteze în Biserica Ortodoxă, a botezat si copiii. Așa încât astăzi sunt cu toții ortodocși.
Anastasia, înainte de a fi botezată, se numea Joina. Este orfană de ambii părinți. Mama a murit prima și după doi ani a murit și tatăl. Aveau o căsuță construită de ei în sat. Un lucru foarte important pentru copiii rămași în urma lor: Luca, Nicolae, Anastasia, Cornelia și Andrei. Măcar aveau un acoperiș deasupra capului. Pe lângă ei, mai există încăun frate mai mare – însă el a fost luat de o rudă pentru a-l crește într-o altă regiune, așa că nu îl cunoaștem și nu îi știm nici măcar numele... Cei cinci copii pe care îi știm au rămas pe cont propriu. Părinții nu erau ortodocși și, prin urmare, nici ei nu erau botezați. Au fost ușor de recunoscut, printre cele câteva sute de copii, că au nevoie urgentă de ajutor. Încă de la prima lor vizită în Tanzania, maicile au observat că fetița Cornelia (avea 4 ani pe atunci) era foarte murdară. Nu-și schimba niciodată rochița, era flămândă și stătea toată ziua lângă biserică. Maicile o ajutau, dar au rugat-o să-i spună mamei să vină să vorbească cu ele. Mama întârzâia să apară. Și nu avea să apară, de fapt, niciodată căci, bolnavă fiind, trecuse la Domnul cu doi ani mai devreme. Așa au ajuns maicile să cunoască situația copiilor din familia Singaile și să le poarte de grijă de-a lungul vremii. Astăzi, Luca a terminat o școală de meserii, Nicolae este în anul IV la liceul din sat, Anastasia și Cornelia încep primul an de liceu. Sunt fericiți că au șansa de a învăța carte.
Ne bucurăm și noi aproape la fel de mult ca ei și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care o revarsă asupra lor, asupra noastră, a tuturor.
