Nyamahana este un sat aflat între dealuri, vreme de patruzeci de minute de mers cu maşina de Centrul nostru misionar.
Biserica din sat, cu hramul Izvorul Tămăduirii, a fost construită acum mai bine de 15 ani.
În dimineața aceasta, ploaia torențială a încercat să oprească sătenii să vină la Sfânta Liturghie. Avem câteva zile de când ne pomenim cu ea furioasă, lovind dintr-o dată pământul roşu şi, de fiecare dată, trăim cu sentimentul venirii unui nou potop. Dar înțelegem repedem că nu este aşa şi, mai ales, că mai este loc de o alta.
Ploaia este aici ca perioadele acelea de răgaz date de Domnul nouă pentru a acumula. A pune deoparte. A ne umple rezervoarele de bucurie, de rugăciune, de pace.
Pentru că vor veni momente în care va lipsi răgazul. Și, atunci, va trebui să ne hrănim din ce am adunat în vremea asta. Aşa şi cu pământul cel roşu care înghite cu nesaț orice picătură de ploaie.
Urmează opt luni de secetă şi, atunci, din străfunduri, pământul va scoate ce a adunat. Ca omul. La vreme de restrişte va trebui să dea roade din izvorul din care s-a adăpat.
Revenind! Nu a fost chip ca ploaia să fie obstacol pentru sătenii din Nyamahana și pentru triburile de massai de peste deal să nu ajungă la biserică.
Pentru că astăzi, în modesta bisericuță dintre dealuri nu a fost doar hram, ci şi slujbă arhierească. Preasfințitul Agathonicos a venit în mijlocul comunității pentru a hirotoni preot aici pe pr. Theodor. Apropiat nouă, Părintele Theodor, tatăl lui Siluan, este deja diacon de mai bine de doi ani. În ultimele luni a stat mai mult la noi, la Centrul misionar, pentru a se forma.
După hirotonie, în mijlocul copiilor şi al oamenilor, împreună cu Preasfințitul Agathonicos, am stat cu toții la agapa pregătită de femeile din sat şi ne-am bucurat cu simplitate. Femeile au gătit azi cu carne. Lucru rar.
A doua noastră oprire de azi, în drum spre casă, a fost la şcoala primară din satul Ipwasi. Suntem foarte apropiați de această şcoală în care învață 160 de copii din satele Ipwasi şi Nyamahana.
Directorul şcolii este ortodox, iar noi încercăm să ajutăm mereu - și pe toți copiii din şcoală - cu uniforme, cu oferirea celor necesare pentru masa de prânz, rechizite. Toți sunt prietenii noştri! Azi i-am găsit pe picior de plecare spre casele lor, dar ne-am bucurat să îi vedem. Biscuiții dăruiți lor au fost prilej de bucurie şi au îndulcit lungul drum spre casă.
