Mkombe este satul aşezat între munți şi stânci, cu câteva case răzlețe, dar care a reuşit să aibă şoală primară cu 168 de elevi adunați de prin toate cătunele alăturate. Este satul următor după Igangimale. Apoi încep munții şi sălbăticia. Nu este departe de Kidamali, dar am ajuns aici doar anul acesta (pentru a doua oară), din cauză că nu a fost drum până acum. Doar poteci de mers pe jos sau cu pikipiki, motocicletele pe post de taxi care duc şi aduc oameni, care transportă bolnavii la spital sau mamele care trebuie să nască, care duc alimente sau uneori chiar animale mici pe care le pun într-un coş de nuiele - activitate care aici pare lucrul cel mai firesc. Nu avem încă biserică construită în Mkombe, dar avem mulți credincioși. Doar sâmbăta trecută, pe 28 august, au fost botezați 56 de copii și adulți din acest minunat sat!
Când am ajuns la școală, mirarea a fost mare! A copiilor! Să vadă oaspeți cu daruri în școala lor și mai ales „mzungu” - albi, poate pentru prima dată. Dar şi a noastră, văzând sărăcia şi lipsa tuturor lucrurilor elementare în această şcoală. Clasele nu sunt tencuite, pe jos au nisip, nici măcar un pic de ciment nu au avut posibilitatea să cumpere pentru a cimentui pe jos.
Băncile sunt rupte sau insuficiente, unele săli de clasă nu au geamuri, altele nu au uși... Copiii erau în papuci de plastic rupți sau de diferite culori, adică într-un picior o culoare şi în celălaltă alta, uneori chiar numere diferite, poate luați de la unul din frați, dar foarte mulți erau desculți. Am felicitat profesorii pentru faptul că i-au primit chiar şi desculți să învețe, nefiind acesta un impediment ca în celelalte şcoli, mai ales în Kidamali. Aici, dacă nu au şosete, pantofi sau adidaşi, uniforma completă şi trening roșu pe care îl poartã miercurea, copiii sunt trimişi acasă chiar dacă e timpul tezelor, examenelor. Se pare că oamenii din aceste sate izolate, profesorii, în primul rând, sunt mult mai înțelegători, mai sensibili la lipsa și sărăcia celor din jur. Poate de aceea imnul şcolii (fiecare școală are imnul său) are cuvinte atât de frumoase: „Dumnezeu să binecuvânteze școala noastră din Mkombe, să binecuvânteze elevii şi pe profesorii ei”, iar motto-ul este: „Educația este lumină!”.
Este minunat să auzi în fiecare zi cum 168 de glasuri îngereşti cer lui Dumnezeu binecuvantârea pentru școala lor. Vineri începe vacanța de două săptămâni aşa că, dacă ajută Bunul Dumnezeu, poate ajungem iaraşi săptămâna aceasta cu câte o pereche de Yeboyebo pentru fiecare, papucii aceia de plastic!
Am oferit şcolii pentru masa de prânz a copiilor 450 kilograme porumb şi 80 kilograme fasole, cât să le ajungă câteva săptamâni.
