Bucurii pentru sătenii din Kinyamlewa: case noi, apă potabilă și-o biserică în apropiere

12 August 2020

Preasfințitul Părinte Agathonik a săvârșit slujba Sfeștaniei pentru casa familiei Nicolae și Neema Ilomo și a binecuvântat lucrările pentru casele aflate în construcție. A binecuvântat, de asemenea, și aducțiunea de apă în acest cătun și a deschis pentru prima dată robinetul de apă potabilă pentru oamenii din zonă.

Miercuri, 5 august 2020, am reușit să vizităm din nou cătunul Kinyamlewa. Aici am cumpărat teren, cu dorința de a construi câteva căsuțe pentru cele mai sărace familii din apropiere. Casa pentru Neema e terminată și, în prezent, se lucrează la ridicarea a trei noi locuințe: pentru Mama Gudy, pentru Mama Serafima și pentru o altă familie.

Preasfințitul Părinte Agathonik a săvârșit slujba Sfeștaniei pentru casa familiei Nicolae și Neema Ilomo și a binecuvântat lucrările pentru casele aflate în construcție. A binecuvântat, de asemenea, și aducțiunea de apă în acest cătun și a deschis pentru prima dată robinetul de apă potabilă pentru oamenii din zonă.

Gândindu-se în primul rând la nevoile duhovnicești ale oamenilor din satele din apropiere, Preasfinția Sa a construit și o biserică la Igangimale, sat învecinat cu Kinyamlewa. Până acum, creștinii ortodocși din aceste locuri ajungeau cu greu să participe la slujba Sfintei Liturghii, din cauza distanței mari pe care trebuiau s-o parcurgă numai pe jos până la cel mai apropiat lăcaș de cult.

Noua biserică este terminată deja la exterior. Urmează să fie împodobită cu icoane, Sfinte Vase și să fie utilată cu tot ceea ce e necesar pentru a se începe săvârșirea dumnezeieștilor slujbe. Hramul bisericii este Adormirea Maicii Domnului.

Donează suma pe care o dorești

GiveDoxoForm
LEI

Please ask any questions or explain anything needed to arrange for giving your donation.