Construcția Centrului Bisericesc de la Arusha continuă
Dacă la finalul anului trecut puneam pe site, cu binecuvântarea IPS Agathonicos, apelul prin care prezentam începerea lucrărilor de la Centrul Bise
Dacă la finalul anului trecut puneam pe site, cu binecuvântarea IPS Agathonicos, apelul prin care prezentam începerea lucrărilor de la Centrul Bise
Trei noi fântâni au fost săpate și date în folosință în parohiile din satele Idodi, Mapogoro și Ipwasi în ultima săptămână.
La Mkonga, care este departe de noi, ajungem rar - dar știm sigur că, orice ar fi peste an, ziua Sfintei Mucenițe Irina o sărbătorim aici, alături
În ultima lună, drumurile noastre au dus de multe ori la Mkombe, acolo unde am găsit o școală insalubră, fără bănci, ferestre, netencuită, în care
Pentru a sărbători această mare zi, am făcut uniforme noi copiilor din cătunul Sfântul Gheorghe care vin la grădiniță.
De trei ori pe săptămână, la lăsarea serii, tinerii care sunt cazați în internatul Liceului Dimitrios din Magubike trebuie să meargă 2 kilometri pâ
Săptămâna Luminată s-a încheiat la noi în mijlocul comunităților din satele Makota şi Nyamahana.
Se spune că nu există coincidențe.
Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat!
700 de copii și tineri învață la acest liceu despre care v-am mai povestit.